scopu' vietii

De unde venim şi încotro ne ducem... Ne naştem şi murim... Oare ce rost mai are, ce folos?
Când a fost ultima dată când am stat noi oare să ne gândim la scopul nostru ca individ, ca specie pe acest corp ceresc? Ducem o existenţă ştearsă şi nesemnificativă, fiecare cu ce-l doare, fiecare cu interesele lui ca să îi meargă mai bine şi să aibă mai mult! Şi toate astea pentru ce? În imensitatea lumii, a universului şi a timpului cui o să îi pese de existenta ta mizeră şi insignifiantă? O să noteze cineva undeva că la ora 2:15 pe data de 13-07-2004 tu te-ai scărpinat în cur şi cei din spatele tau s-au oripilat de imagine deşi şi ei fac acelalşi lucru uneori? NU! Şi atunci revin...ce scop avem?
Mergeţi undeva, într-un loc unde vine multă lume şi staţi nemişcaţi şi încercaţi să observaţi comportamentul oamenilor. O să fiţi uimiţi de câte lucruri se întâmplă...un moş încearcă să vândă două mâini de ridichii, o femeie fuge repede, un copil se joacă în timp ce mă-sa fuge înspre el şi îi adresează cuvinte de ocară, un câine ridica picioru şi se pişă pe pom, un om îşi cumpără un pachet de ţigări...şi toate acestea în timp ce afară plouă torenţial! O să fiţi uimiţi cât de diferiţi sunt oamenii şi cât de ciudat reacţionează fiecare pus într-o anume situaţie...suntem atât de diferiţi şi totuşi până la urmă cu toţii suntem oameni cu sentimente şi trăiri asemănătoare cel puţin la suprafaţă... Nu toti trăim la fel un anume sentiment, unii îl trăim mai intens, alţii mai sincer, alţii se prefac că îl trăiesc doar în speranţa că o să fie mai fericiţi, şi alţii nu o să îl trăiască niciodată. Un sentiment pur şi sincer este greu de trăit, şi este şi mai greu când acel sentiment se dovedeşte a fi în van...
Ne naştem, ne căcăm pe noi în pempărşi, începem să mergem, alergăm şi ne lovim şi începem să chirăim în speranţa unei alinări din partea unui părinte, începem să mergem la scoală unde încep să ne mişune hormonii după fustiţe scurte, vine liceul cu momentele lui de experimentare şi începuturile de sentimente...dar care ni se vor spulbera, răniţi încercăm să ne refacem viaţa, ajungem la facultate unde trăim totul la maxim şi fără grijă de examene până în sesiune când nu ştim pe unde să fugim mai repede, cu chiu cu vai terminăm şi facultatea şi ne găsim un loc de muncă prost plătit şi cu un şef mizer, mai schimbăm câteva locuri de muncă până ne găsim un loc care ne place cât de cât dar unde nu facem ceea ce ne-am dorit în copilărie, ne găsim un "suflet pereche" cu care ne căsătorim şi la scurt timp după apare puradelu care provoacă mare bucurie şi apoi cheltuieli şi stres. Noi îmbătrâim, mergem la muncă, la un grătar ocazional, ne certăm cu "sufletul pereche", şi timpul trece mai repede decât ne dăm noi seama şi decât am fi vrut noi. Ne îmbolnăvim şi pe patul morţii încercăm să transmitem mai departe cel mai important lucru pe care credem noi că trebuie să îl ştie generatia următoare despre viaţă...
Păcat e faptul ca nu întotdeauna apucăm să dăm acel mesaj...